Dictionarul de puericultura

In prima parte a interviului Claudia Neacsu ne-a vorbit despre ce inseamna conceptul continuu, despre purtatul bebelusilor, co-sleeping si multe altele. Astazi va invitam sa cititi continuarea discutiei:

DESPRE CERCUL VICIOS

“Noi, cei crescuti in civilizatie, impartasim anumite boli ale continuum-ului. Ura de sine, indoiala de sine sunt foarte raspandite printre noi, in mai mica sau mai mare masura, in functie de cum si cand complexul de lipsuri ne-a afectat calitatile mostenite. [...] Pierderea starii esentiale de bunastare care ar fi trebuit sa izvorasca din perioada petrecuta in brate ne face sa o cautam si sa incercam sa o inlocuim. Fericirea inceteaza astfel de a mai fi o stare normala a fiintei vii si devine un scop in sine. [...] Lipsa perioadei petrecute in brate se exprima poate cel mai des printr-un sentiment permanent de disconfort in “aici si acum”. Individul simte un dezechilibru, simte ca ceva ii lipseste; are o vaga senzatie a pierderii, a dorului dupa ceva ce nu poate defini [...]

Asteptarea ca nevoia ei de dragoste sa fie rasplatita in sfarsit de propriul bebelus dornic de iubire este tragica pentru multe femei. Nu numai ca i se refuza copilului o mare parte din dragostea si atentia de care are nevoie, dar acesta se afla in concurenta cu un individ mai mare si mai puternic. Ce poate fi mai patetic decat un copil care plange din nevoia de a fi iubit de mama lui, in timp ce mama il neglijeaza pentru ca acesta nu raspunde propriei ei nevoi de a fi iubita?”  – Jean Liedloff, Conceptul continuu

Babydex: E greu sa-ti cresti copilul cu respect pentru continuum, cand tu nu ai fost crescut asa, la randul tau?

Claudia Neacsu: Daca intelegem ideea, facem apoi un efort constient de adaptare la relatia cu copilul. O fac instinctiv multe mamici cu copii “dificili”, copii care renunta mai greu, care isi cer mai vehement drepturile legitime.

Babydex: Mie mi se pare ca nu actionam intotdeauna 100% constient, uneori, cand suntem obositi, preocupati de alte probleme, mai intervin si automatisme, comportamente invatate in copilarie, comportamente pe care le-au avut parintii nostri intr-o situatie similara.

Claudia Neacsu: Da, si trebuie sa ne acceptam. Iar pe masura ce copiii cresc devine si mai greu, sunt si mai multe conditionari sociale de care iti vine greu sa te dezici.  Dar asta nu-i motiv sa perseveram in comportamente si metode de care nu suntem convinsi, numai pentru ca ne-au fost aplicate noua. Propun exercitiu de empatie cu copilul la fiecare din fazele dificile sau in care nu am actionat cum ne-am dori. La inceput poate fi cumplit sentimentul de vinovatie. Incet ne putem aminti ca mai avem viata de trait, interactiuni cu copilul si faptul ca acesta ne da multe-multe sanse, pe care merita (mai mult decat in orice alta relatie) sa le valorificam.

Babydex: De ce raman atat de multe femei, pe masura ce inainteaza in varsta, cu nostalgia copilului mic? De ce sunt bunicile geloase pe mame?

Claudia Neacsu: De bebe mic ne bucuram doar pentru ca exista, nu-i pretindem sa fie cumva. Incepem sa ne bucuram mai putin, din pacate, cand ne vine sa-l corectam. Noi, oamenii care am crescut rupti de continuum, intuim pe undeva ca pe langa un nou-nascut ne nastem din nou, crestem cu el. Si poate bunicile ar vrea sa valorifice sansa, uitand ca nu-i a lor, ca au avut-o la vremea aia. Cu copiii mai marisori ne diminuam singuri bucuria plenara, incercand sa-i formam, sa-i educam sa fie frumosi (acceptabili social), sa se comporte frumos…. si nu-i mai lasam sa fie autentici.

Babydex: Ne asteptam sa se comporte ca niste mici adulti?

Claudia Neacsu: Adultii fac si ei greseli enorme, si cu cat mai mare greseala, cu atat mai putin mare/probabila pedeapsa. Iar la pici le sarim in cap, grabiti, cu “spune-i la tanti cum-te-cheama” sau dupa ce primesc ceva, repede, repede, apasat “cum spui?”. Cand copilul, daca ar avea ragaz sa-si traga sufletul, ar zice singur si cum il cheama si “multumesc”. Am impresia ca mai ales bunicile, bonele fac ce fac ca sa nu “pice prost”, ca nu l-au educat.

Babydex: Adevarul e ca si eu, ca adult, ma simt apasata de responsabilitatea de a-l invata pe copil, am pe undeva teama ca daca nu fac efortul asta acum, copilul nu va ajunge un adult integrat in societate.

Claudia Neacsu: Eu cred sincer ca gresim atunci cand actionam “ca sa nu” si ca am fi mult mai relaxati si eficienti daca am actiona pentru un scop afirmativ, tinand si sa ne placa parcursul, cresterea. Un tatic proaspat cuantifica educatia data de mine Elizei ca fiind insuficienta, pe motivul ca “n-am pedepsit-o niciodata” si ca la un moment dat, in loc sa-i spun despre un aspect ca “asa ceva nu se face” am trimis-o sa negocieze cu sotia lui. Eu nu cred ca pedeapsa e necesara, ma simt in continuare bine, educand-o pe fiica mea in “termeni democratici”. De fapt o insotesc in timp ce se educa singura, traind.

Babydex: Mai e si o alta atitudine foarte intalnita, a parintilor care zic “pai nu trebuie sa creasca copilul cu impresia ca poate sa aiba orice, sa faca orice”.

Claudia Neacsu: Simti acolo putin egoism? “Pai eu, parintele nu pot orice, cum sa poata copilul?”

Babydex: Mai degraba o frustrare pe care parintele o duce mai departe.

Claudia Neacsu: Fara sa vrea, de fapt. Acum, nu zice nimeni sa nu-ti comunici pozitia fata de copil, aia sincera si autentica. Poti si sa o propui, fara sa o impui.

Babydex: Ce pozitie, in cazul asta?

Claudia Neacsu: De exemplu, copilul arunca mancarea pe jos. Poti sa-i spui ca nu vrei (la modul personal) sa arunce mancarea pe jos, ca sa se pastreze curatenia, si sa astepti, sa ai incredere ca si copilul tine cont de parerea ta. Poate nu pe loc, poate in 3 zile, dar tine cont. Si e si casa lui, nu? Sau ar trebui sa se simta strain, acceptat numai daca se “supune” regulilor?

Babydex: Asta ma duce cu gandul la o alta atitudine, foarte raspandita: “e in casa mea, face cum zic eu”.

Claudia Neacsu: Un copil tratat ca un musafir de seama se si comporta cu atata curtoazie si atentie si grija ca acel musafir onorat. Copilul ofera ce primeste! La presiuni, regim impus de parinti, copilul adopta in timp doua categorii de reactii: rebeliunea sau inchistarea. Daca vrem comunicare eficienta cu copiii, putem incepe cat de devreme, oferindu-le atata respect, incredere, intelegere cata suntem in stare. Ei oricum ne intorc mult mai mult…

Babydex: Reactiile apar imediat sau peste ani? Crizele de nervi ale copiilor mici, the terrible twos, reprezinta reactia de rebeliune?

Claudia Neacsu: Da, la frustarile din prima parte a vietii. La ne-purtat, la limitarea libertatii de cand e mobil, la indepartarea din viata reala a adultilor. Criza poate sa inceapa de la un pretext si sa aiba la origine frustrari mai grave si mai profunde. Atunci are rost sa planga tot afara, inconjurat de iubire, de cat de multa se poate.

Babydex: Cam asa se intampla si la adulti, nu?

Claudia Neacsu: Da, Jean zice ca noi, oamenii moderni, nu ne-am incheiat copilaria. Putem rezolva o criza ca prin minune cand constientizam de unde vine frustrarea noastra. Daca noua ne e greu si intelegem ca ne e greu pentru ca ne-a lipsit perioada petrecuta in brate, sanul, pentru ca am fost trimisi la bunici pana la 6 ani (si am simtit lucrul asta ca pe o respingere, chiar si in cazul in care bunicii ne-au iubit) sau pentru ca am simtit mereu presiunea spre performanta, putem trece mai usor peste ele.

Cand ti-ai dat seama care e originea durerii tale, frustrarii, furiei, iti trece. Iar daca nu-ti trece, urmeaza sa mai faci un efort de vointa: acceptarea. Asta e, atata au stiut parintii tai, sa fie sanatosi, e bine ca tu ai acum sansa de a-i oferi copilului tau rabdarea, intelegerea, empatia de care are nevoie.

Babydex: Care ar fi reactia cea mai avantajoasa a parintelui cand copilul face o criza de nervi? Sa zicem ca a vazut copilul undeva pe un raft, in casa, un obiect fragil sau periculos si vrea sa i-l dai. Tu ii zici ca nu i-l poti da, insa copilul stie ca primeste orice cere si se pune pe urlat.

Claudia Neacsu: Exista o infinitate de posibilitati de reactii si ganduri. Avantajoasa e detasarea. Apoi iti cantaresti in cap datele problemei: cat e de pretios obiectul? Chiar te temi cu disperare ca-l sparge? E pretext sau nu acest fapt pentru plansul copilului? E criza pentru altceva?

Babydex: Cat e de pretios sau fragil obiectul e foarte relativ, fiecare om are pragul lui de toleranta, insa eu cred ca majoritatea avem totusi un prag.

Claudia Neacsu: Atunci il poti consola cu vorbe foarte blande si-i poti oferi ceea ce-i lipsea de fapt. Nu-i concurs de dominatie, nu ma astept sa ma domine sau eu pe el, ci dorim sa ne intelegem. Daca intr-adevar simti ca nu-i poti da obiectul, poti sa-ti mentii pozitia si sa suporti plansul copilului, il iei in brate, ii explici ce simti si ce gandesti.

Intentia e sa cooperam cat putem de bine cu copilul. Cand nu putem, nu putem. Acceptand faptul, te linistesti un pic si linistit(a), gasesti solutii uimitoare.

Babydex: E in regula daca incerc sa ii distrag atentia copilului de la obiectul respectiv?

Claudia Neacsu: Nu pentru multa vreme. Da, iti permite sa iesi din situatie pe moment, dar pe termen lung favorizezi ceva neplacut: “lipsa de atentie”, tradusa prin hiperactivitate, capacitate scazuta de concentrare. Cand copiii sunt prea stimulati, ii zapacesti; se stimuleaza ei singuri, numai sa fie lasati sa participe la “viata reala”, a noastra. Lor le e folositor ca faca ceea ce doresc ei, asa invata exact ceea ce-i pasioneaza, mult mai eficient si mai firesc decat atunci cand noi ii “invatam” ceva.

Babydex: Dar sa cauti mereu sa nu-ti antagonizezi copilul e ok?

Claudia Neacsu: Daca nu poti sa-i dai obiectul, poti totusi sa-i explici. Asa iti lamuresti si tie datele problemei. O idee buna este sa folosesti temporalul “acum”, “nu vreau acum sa ti-l dau, ma tem prea tare fiindca e casant”. Si poate alta data chiar gasesti o solutie ca sa studiati impreuna obiectul.

DESPRE ATITUDINEA SOCIALA INNASCUTA A COPIILOR

“Prezumtia conform careia atitudinea sociala este innascuta este diametral opusa credintei relativ universale din lumea civilizata ca instinctele copilului trebuie sa fie infranate pentru a-l transforma intr-o fiinta sociala. Unii considera ca discutiile si “cooperarea” cu copilul vor realiza aceasta infranare mai bine decat amenintarea si insulta psihica sau fizica. Totusi, ambele puncte de vedere, cat si toate cele situate intre cele doua extreme au in comun prezumtia ca natura copilului este antisociala, ca trebuie manipulata pentru a deveni acceptabila de catre societate.

Lauda si pedeapsa, atat de familiare noua, au efecte devastatoare pentru motivatia copiilor, in special a celor mai mici. Atunci cand copilul face ceva util, cand, de exemplu, se imbraca singur sau hraneste cainele, aduce un buchetel de flori de camp sau confectioneaza o scumiera dintr-o bucata de lut, nimic nu poate fi mai descurajator decat o exclamatie de surpriza la adresa comportamentului sau social. “Vai, ce fetita buna!” sau “Ia uite ce-a facut Georgica singur!” si alte exclamatii similare implica faptul ca atitudinea sociala a copilului este neasteptata, necaracteristica si neobisnuita. Ratiunea lui poate fi satisfacuta, dar sentimentul pe care il va incerca va fi unul de disconfort pentru ca nu a facut ceea ce se astepta de la el, ceea ce il face cu adevarat sa fie parte din cultura, tribul, familia lui.” – Jean Liedloff, Conceptul continuu

Babydex: Ce ar trebui sa facem cand vrem sa incurajam copilul intr-o anumita conduita? E ok sa zicem bravo, de exemplu?

Claudia Neacsu: Copiii cauta in primul rand naturalete: daca le zicem ca sunt extraordinari, ii scoatem din zona lor de confort. Pot ajunge (tot conditionati cultural) sa fie spectaculosi, dar fara sa fie asta fondul lor interior. Si atunci, nu e vorba “sa nu spui niciodata bravo”, dar sa nu pui mai multa emfaza decat simti, tocmai pentru a nu “conditiona” copiii.

Babydex: Dar ne putem manifesta bucuria, nu?

Claudia Neacsu: Oricand te manifesti sincer. Doar ca treptat, ajungand sa nu mai vrei sa conditionezi nimic la copil, ajungi sa nu mai spui bravo cand majoritatea lumii o face.

Babydex: Si daca face copilul vreo prostie, sparge vreo oala?

Claudia Neacsu: Depinde. Daca presupui ca a fost din greseala, asa si este. Daca pornesti de la premisa ca a fost neintentionat, nici nu te mai superi asa tare. Iti explici, daca-i cazul, ceva de genul “sunt numai bunuri materiale”. Iar copilului poti sa-i lamuresti non-agresiv, non-evaluator ca te-a deranjat si in ce fel.

Babydex: Deci totul depinde de cum tratez eu evenimentul?

Claudia Neacsu: Totul, mai ales comportamentul tau! Si al copilului, in continuare!

Copilul intelege mult mai bine ca nu e ok sa spargi oale daca ii explici fara furie, fara repros. Ii poti spune parerea ta de rau, dar va fi diluata daca presupui ca a fost un accident si tu insati vei fi capabila sa-ti prezinti punctul de vedere, eliberata de povara de a “corecta” copilul. Copiii sunt prin esenta ok, dar noi, asteptandu-ne sa “faca prostii”, ii facem sa le faca, suna trist.

Babydex: Si daca ma pufneste rasul? Cand a dat Sofia spaghete pe jos prin toata bucataria am ras 3 zile.

Claudia Neacsu: E de dorit sa fii cat mai natural; daca situatia era amuzanta, natural era sa razi. Ea sigur se simtea bine si partea frumoasa e ca te-a facut si pe tine sa te simti bine. Chiar presupunand ca ai rade de fiecare data, cate secole crezi ca le va tot arunca pe jos? Probabil inca o vreme, pana va gasi altceva cu care sa se distreze.

Babydex: Dar vezi, ma roade indoiala, nu trebuie eu sa invat copilul?

Claudia Neacsu: Vestea buna e ca nu, nu trebuie sa-i invatam noi. Se invata singuri, numai sa-i lasam. Cred ca noi, oamenii moderni, gresim flagrant incercand sa-i invatam de toate. Ar fi suficient sa le fim modele si, mai ales, sa le fim la dispozitie.

Babydex: Tu cum procedezi cu copiii tai?

Claudia Neacsu: De obicei, le zic ce-i de dorit, evit sa pun accentul pe “nu”, in loc de “nu-i voie” prefer exprimarea personala “nu vreau”, care aduce dupa sine explicatii. Includ, cat ma lasa si pe mine limitele, libertatea sa ma asculte sau nu. Si atunci copiii prefera sa ma asculte, tocmai pentru ca s-au simtit acceptati. Uite, sunt mai iritata cand “trebuie” sa indeplinesc conformitati sociale si atunci ma comport ne-natural, incerc sa ma impun si ghici, nu imi iese mai deloc. Teoretic, sunt impotriva oricaror impuneri din partea parintilor asupra copiilor; sunt pentru relatii democratice intre parinti si copii – folosesc si recomand ideile lui Thomas Gordon.

Babydex: Ai facut ceva babyproofing?

Claudia Neacsu: Minim. N-am acoperit prizele, a incercat sotul recent si ne-am certat, mie mi se pare ca le atrage de fapt atentia copiilor. Stefan urca si coboara scarile, de la 10 luni, in patru labe. Copiii isi asuma atata responsabilitate cata le lasam noi.

Babydex: Nu-ti vine greu sa ii acorzi atata incredere copilului tau, sa te bazezi atat de mult pe instinctele lui de conservare?

Claudia Neacsu: Relaxarea asta am gasit-o in timp. Dar gandeste-te, un copil care creste pana la 18 ani cu “sa nu faci aia, sa nu patesti nu stiu ce”, ce sanse are sa devina un adult increzator, activ, creativ, fericit, intreprinzator?

Babydex: Am fost un pic surprinsa ca Liedloff nu predica permisivitatea absoluta cu copiii mai mari.

Claudia Neacsu: Nu are nevoie, deoarece copiii mai mari isi urmeaza firesc parintii.

Da, e posibil sa te simti frustrat cand copilul e in faza de aruncat mancarea pe jos, dar daca iti amintesti ca “noua ni s-a furat jungla”, ca idealurile noastre de igiena, de ordine sunt pur culturale, incepi sa te intrebi daca e intr-adevar ceva gresit sau anti-social in ce face copilul. Daca-ti amintesti ca si copilul va tine curatenie pe masura ce devine capabil…

Uite, ca sa dau un exemplu de libertate acordata copiilor marisori: daca ma duc in mall, fiul meu de 18 luni umbla singur pe unde vrea, dupa mine; daca vreau undeva, il chem, il astept si vine. Daca nu vine, il urmaresc cu privirea si cand se intoarce, ma intorc cu spatele. Ghici ce se-ntampla: fuge la mine! Acum e capabil sa ma urmeze, cand era bebe avea nevoie sa-l port!

Babydex: Deci nu lasi copilul sa faca orice… dar cum decizi ce-l lasi sa faca si ce nu? Cum decizi ce e interdictie conditionata cultural si ce e interdictie justificata, benefica, pe care copilul o va deprinde in mod natural? Daca, de exemplu, cat sunteti la mall se apuca sa scoata produse dintr-un raft si sa le insire pe jos?

Claudia Neacsu: Nu prea ma astept sa scoata produse de pe raft, si nici nu se intampla. Vorbesc cu el, in termeni foarte seriosi, amicali, cu o curtoazie ca pentru musafiri si intelege enorm. Folosesc mult afirmativul, mai degraba il chem spre ceva decat sa il opresc de la altceva. Unde-i prea mare pericolul (pentru mine, ca pentru el nu-i) incerc sa nu-l duc. Decizi in for interior, in limitele tale. Stiind ce ii este benefic, gasesti in fiecare situatie solutia optima.

Babydex: Nu exista riscul de a fi etichetata drept o mama neglijenta?

Claudia Neacsu: Important e cat de tare iti pasa tie de evaluarile altora. Eu imi asum eticheta asta si le explic tuturor (care vor sa auda) de ce nu vreau eu sa ma impun copilului si de ce nu consider ca e necesar. Cineva chiar imi zicea ceva de genul “cat de greu o sa-mi fie mai tarziu”. Imi pare rau ca nu mi-a venit in minte sa-i zic ca, daca o sa-mi fie greu, o sa fie din cauza felului in care am crescut eu, nu din cauza felului in care cresc copiii mei.

DESPRE MODELE DE VIATA

“Asteptarea copilului de a gravita in jurul unei figuri puternice, ocupate, aflate in centrul vietii familiei, este subminata atunci cand parintele este o persoana nesatisfacuta emotional, o persoana servila care cauta sa fie acceptata sau aprobata. Copilul va da semnale tot mai puternice, fara ca acestea sa reprezinte nevoia de mai multa atentie; in realitate, reprezinta nevoia de a fi inclus in experientele care ii au in centru pe adulti. [...] Mai tarziu, unii dintre cei mai exasperanti si “rebeli” copii vor fi aceia ai caror comportament antisocial reprezinta o rugaminte de li se arata cum sa se comporte intr-un mod cooperant. Permisivitatea constanta ii lipseste pe copii de exemplele din viata adultilor, unde copiii si-ar putea gasi locul intr-o ierarhie naturala a experientei de viata mai mari sau mai mici, si unde actiunile lor dezirabile ar fi acceptate, iar actiunile indezirabile ar fi respinse, ei insisi fiind acceptati intotdeauna.”  - Jean Liedloff, Conceptul continuu

Babydex: Mi s-a parut interesant ce zice Liedloff despre cum copilul se asteapta ca parintele sa-i fie model. Parintele care se uita mereu intrebator spre copil, ii cere sa decida in locul lui, cauta aprobarea copilului, nu face decat sa genereze frustrare si crize de nervi din partea acestuia. E ok sa decidem in locul copilului?

Claudia Neacsu: As vrea aici sa pun accentual pe autenticitate. Cand simti nevoia, bineinteles ca iei decizii pentru copil. Dar cand vezi un rost in ceea ce vrea el, tot tu ai capacitatea sa gasesti solutii acceptabile pentru amandoi. Tot tie, mamei sau parintelui iti revine rolul sa-l ajuti sa depaseasca frustrarea. Si daca noi suntem impacati cu noi insine, actionam intotdeauna in conformitate cu propriile sentimente, n-avem “a ne teme de nimic”, cum zicea Sadoveanu. Exemplul ce vom fi pentru copii va fi plin de empatie, intelegere, bunatate. Clar: daca suntem ce ne dorim sa fim si copiii spre asta vor tinde, chiar vor deveni, mult mai repede decat alti apropiati de-ai nostri.

Babydex: Cum putem fi modele de viata pentru copiii nostri cand, majoritatea, ne petrecem cea mai mare parte a timpului la servici, departe de ei, inca de cand sunt foarte mici?

Claudia Neacsu: Copiii au nevoie sa ia parte la viata noastra. O bona care sta cu copilul pana la 3 ani, nu-i model de viata, nu cand il supravegheaza/ingrijeste pe copil; parintele care-si duce copilul (greu, in multe cazuri) la locul lui de munca este model de viata. Chiar eu, stand acasa, nu sunt un model complet pentru fetita mea. Da, a invatat grija copiilor de la mine, dar nu m-a vazut la “servici”. Recent a inceput sa ma vada, de cand mergem impreuna la cursurile pentru gravide pe care le predau.

Babydex: Ce se intampla, totusi, cu copilul lasat cu bona pana la 3 ani, daca bona nu e model de viata, dar nici parintele, din moment ce nu l-a luat cu el la servici? Acolo nu mai e un model prin absenta?

Claudia Neacsu: Copiii asteapta tot timpul ocazii, stimuli, care pot sa constea tocmai in a cere vaza aceea pretioasa seara, de la tati, tocmai cand urmeaza sa se culce. E ok, pana-i prindem in planurile noastre.

Babydex: Multi parinti se plang ca-s copiii foarte cuminti cu bona si foarte rebeli cu ei, cand ii vad seara. De ce se intampla lucrul asta?

Claudia Neacsu: Copiii isi descarca nervii cu cine isi permit, si chiar e de dorit sa-i descarce si sa fie inconjurati cu iubire si acceptare, decat sa-i stocheze si sa-i scoata sub forma de boli.

Babydex: Cum ramane totusi cu modelul, pot fi parintii model si numai cu jumatate de norma, seara si in weekend?

Claudia Neacsu: Bona poate fi si ea model, dar nu cand il ingrijeste pe copil, e model cand spala vasele, impatureste haine, citeste sau face orice activitate cu scop real.

E interesant daca stai sa te gandesti: inevitabil suntem modele pentru copiii nostri si inevitabil nu suntem singurele modele. Copiii isi iau repere din tot ce-i inconjoara. Daca parintii fac ceea ca fac cu pasiune, nu “fiindca trebuie”, copilului ii e bine indiferent de celelalte conditii.

Babydex: Deci modelele se constituie prin simpla prezenta?

Claudia Neacsu Da. Unele sunt mai puternice, altele mai putin semnificative, dar isi exercita toate efectul.

Babydex: Ce se intampla daca ai o bona foarte pasiva care nu vrea decat sa stea pe banca sau sa se uite la televizor?

Claudia Neacsu: Copilul e bine? Poate ca tocmai asta-i tebuie: libertate. Copilul nu e bine? O lamuresti pe bona, sau o schimbi. Indiferent de bani, daca nu sta cu el de drag, e aiurea.

Babydex: Ce ar trebui sa cerem de la o bona?

Claudia Neacsu: Rabdare, empatie. Ceea ce ar trebui sa-i si acordam, la randul nostru.

Babydex: Cum se potriveste ideea de a angaja o bona, al carui unic rost este de a sta pe langa copil, de a gravita in jurul acestuia, cu recomandarea lui Liedloff ca adultii, si nu copilul, sa se afle in centrul vietii familiei?

Claudia Neacsu: Ideea de bona nu-i avantajoasa din perspectiva “continuum”, dar daca nu exista alte posibilitati, deocamdata… Ar trebui, pe cat posibil, sa-i cerem bonei sa lase copilul cat se poate de liber, sa-l preseze cat mai putin sau deloc, sa-l asculte, sa puna jos eticheta, sa inteleaga “drepturile copilului”: sa manance, sa doarma cat vrea el, sa stea cat de dezbracat vrea etc. Dar asta se poate numai cand si noi am adoptat principiile continuum.

Babydex: Cum faci insa cand alti membri ai familiei nu il trateaza pe copil conform principiilor tale?

Claudia Neacsu: Numai cu rabdare, in timp, iti poti ajuta rudele, prietenii sa inteleaga. Iti poti exprima parerea bland, dar ferm, poti reduce ocaziile de a-l expune pe copil.

Babydex: In ce masura crezi ca e posibil, intr-o societate ca a noastra, sa fii un model de viata complet pentru copilul tau, sa-l lasi in preajma ta atunci cand lucrezi si interactionezi profesional cu alti adulti?

Claudia Neacsu: Cred ca societatea se schimba incet-incet, sunt multe mamici intreprinzatoare. Daca as fi avut firma mea, mi-ar fi fost posibil sa lucrez cu Stefan in sling, stabilindu-mi intalnirile in functie de programul lui.

Babydex: Cate femei vor reusi totusi sa supravietuiasca financiar cu o afacere mica, condusa de acasa?

Claudia Neacsu: Nu cred ca tine de supravietuire, ci de alegere! Uite: cati ani de munca ar avea o femeie? 25-35?  Daca ar sti ca lucrul asta conteaza foarte mult pentru copilul ei, poate ca ar lasa mai incet motoarele pentru 1-2 ani, cat e foarte mic. Eu cred ca daca vrei se gasesc solutii. Asa, cu “trebuie”, cu “suntem nevoiti” predai responsabilitatea societatii.

Babydex: Probabil ca sunt solutii, dar depinde si la ce nivel profesional esti, nu? Daca poti trece sau nu peste o pauza de 3, 4, 5 ani in cariera…

Claudia Neacsu: Chiar si mergand la munca, poti sa-ti instruiesti bona, s-o ajuti pe mama sau pe soacra sa inteleaga ce doresti, sa alegi o gradinita mai prietenoasa copiilor, cu atat mai mult cu cat “iti permiti”, poti sa faci multe chestii… Din nou, e vorba de a hotari ce-i mai important: e prioritar sa ma “realizez profesional” sau sa-i ofer copilului ce “stiu ca are nevoie”? Eu cred ca ne temem sa aflam ce-i trebuie copilului, ca sa nu devina prea grea decizia.

DESPRE COMUNICAREA ELIMINARII

Babydex: Ce-i in neregula cu lasatul copilului in scutece pana la 18-24 luni si peste?

Claudia Neacsu: De unica folosinta?

Babydex: E vreo diferenta?

Claudia Neacsu: Da, e o diferenta mare. In panza copilul simte cand e ud. Ei la inceput constientizeaza eliminarile, nediferentiat, si le si semnalizeaza. Apoi, nesimtind urina in scutecele de unica folosinta, undeva intre 6 luni si 1 an incep sa ignore aceste eliminari, sa considere ca e normal sa faca in scutec. Apoi venim noi, dupa 2 ani, si le pretindem sa “nu mai faca pe ei”.

O alta problema cu scutecele de unica folosinta este faptul ca genereaza o supra incalzire nesanatoasa. Mai ales la baieti, testiculele ar trebui sa stea la racoare!

Babydex: Cu ce consecinte?

Claudia Neacsu: Scaderea rezistentei organelor din bazin, infectii urinare mai dese, tot felul de boli genitale si ale aparatului excretor.

Babydex: Eritemul fesier apare in aceeasi masura si la scutecele de panza?

Claudia Neacsu: Asta ma tem ca apare mai ales datorita servetelelor umede. Stergem cu chimicale, ca sa reparam apoi cu alte chimicale. Mie mi se pare ideala spalarea cu apa calduta.

Babydex: Scutecele de panza ii incurajeaza pe copii sa mearga la toaleta mai repede?

Claudia Neacsu: Absolut, dar nu numai. Cooperarea mamei in a-l ajuta sa faca intr-o anumita parte a casei sau deasupra unui recipient, cu rabdare, intelegere si acceptarea accidentelor ii ajuta si mai mult. Si, mai ales, favorizeaza construirea relatiei reale, autentice pe care ne-o dorim cu copiii.

Babydex: Totusi, nu ne intoarcem astfel la practica mamelor si bunicilor noastre de a pune copiii la olita fortat, de la 2-3 luni?

Claudia Neacsu: Nu, pentru ca accentul nu e pe “eliminare”, ci pe “comunicare”. Duc copilul la chiuveta, ma bucur daca face, zic “pshh”, dar ma bucur si de ocazia petrecuta impreuna, daca n-a facut.

Babydex:  Si daca nu are chef copilul sa coopereze?

Claudia Neacsu: Acceptam accidentele ca pe ceva specific uman: urina si fecalele tin de fiinta umana, nu le negam, ascunzandu-le in plastic. Spalam frumos si-i povestim copilului cum si de ce preferam sa faca pisu in olita sau wc, iar bebelusul il dragalim si-l schimbam fara vreo suparare.

Babydex: Ce varsta aveau copiii tai cand ati inceput “antrenamentele”?

Claudia Neacsu: Eliza a folosit chiloti de la 10 luni, iar pe Stefan am inceput de la nastere sa-l duc la chiuveta, de cate ori il schimbam. La 2 saptamani am si gasit pozitia confortabila: rezemat pe pieptul meu, tinut de picioruse, cumva stand scaunel si facea de fiecare data.

Babydex: Cum procedezi cu un bebe asa mic?

Claudia Neacsu: Ei in principiu fac la fiecare trezire, apoi in timp ce sug sau dupa ce sug, daca nu au adormit.

Babydex: Ai inceput de la nastere sa-l lasi fara scutec sau ai folosit si scutece?

Claudia Neacsu: Am folosit scutece de unica folosinta pana la 2 luni, in timpul zilei, si pana la 5 luni, noaptea. Intre 2 luni si 5 luni am folosit scutece de panza, iar dupa aceea doar chiloti si pantalonasi. Era deja luna mai, caldut si prin august anunta aproape tot. Deja de ziua mea, pe 20 iulie, baietelul meu de 8 luni a stat cu noi la terasa, in pantaloni scurti, anuntand de 2 ori pisu la timp.

Babydex: Ai reusit sa-l inveti sa faca si un semn sau un sunet pe care sa-l recunoasca si alte persoane in afara de tine?

Claudia Neacsu: Facea un semn foarte clar: plangea sau se foia sa se dea jos din brate si nu trebuia “neaparat” sa-l citeasca si altii (bunicile, in cazul nostru), fiind acceptabile accidentele. In timp insa, a ajuns sa semnalizeze atat de clar incat au inteles si ceilalti.

Babydex: Ce parere ai despre olitele muzicale?

Claudia Neacsu: Aceeasi cu parerea despre alte recompense sau premii: se pot folosi daca ne plac, dar nu sunt indispensabile. Eu prefer naturalul. Ai facut la olita? Ce bine, ma bucur cat ma bucur, nu exagerez importanta evenimentului. Ai facut unde nu vrem? Curatam, uite si mami face la wc, preferam sa pastram casa curata. Si, intr-adevar, intr-un timp finit copilul va face la fel, numai fiindca-i fiinta sociala si vrea sa faca la fel ca noi.

Procesul nu e liniar: Stefan la 8 luni anunta tot, la 14 luni facea aproape tot pe el, acum, la 1 an si jumatate anunta din nou aproape tot. Cu copilasii mai mari, putem sa ne gandim ca noi i-am conditionat deja sa faca “normal, pe ei”, iar acum le putem propune un alt “normal”, sa faca la olita sau pe wc, dar sa asteptam sa vrea si sa acceptam schimbari de dispozitie.

Babydex: Deci nu neaparat scapam de scutece mai devreme?

Claudia Neacsu: Nu “scapi” de scutece, accidentele pot aparea si mai tarziu. In principiu ajung complet “reliable” mai repede decat copiii care folosesc scutece de unica folosinta, dar nu asta e telul. Scopul e sa-i indeplinesti si nevoia de a nu face pe el, pe langa cele de hrana, protectie, atasament si contact, pe care le indeplinim oricum. Chiar daca n-am scapat de tot, baiatul meu a fost cu fundul “liber” si la 8 luni, iar asta e un castig in sine.

Babydex: Ce carti in limba romana recomanzi?

Claudia Neacsu: Putine. “Cum sa fii prieten cu copilul tau” de Roberta M. Gilbert este o varianta mai stiintifica, mai greoaie la conceptul continuum. Autoarea vorbeste despre importanta sistemelor familiale, despre cum se propaga anxietatea in familie, pana la a se concentra la cel mai slab membru. Si mai zice cum relatiile familiale se imbunatatesc daca cel putin un membru isi ridica nivelul de functionare personal, nivelul de diferentiere a sinelui, deosebind ratiunea de sentimente.

Ar mai fi “Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, de Ross Campbell si Gary Chapman, “Emotiile si trairile copiilor” de Izabelle Filliozat, “Ghidul parintilor eficace” de Thomas Gordon, “Cum sa vorbim cu copiii ca sa asculte si cum sa-i ascultam ca sa ne vorbeasca”, de Adele Faber si Elaine Mazlish. Si operele lui D.W. Winnicott si ale Alethei Solter.

Babydex: Si din cele netraduse inca?

Claudia Neacsu: Jasper Juul, cu “Your Competent Child”, pe care-l poti folosi pentru a-ti exprima limitele fara sa-i incalci demnitatea copilului. Mai sunt trei carti pe care mi le-a trimis Romelia, o alta prietena draga, careia i-am pus o intrebare despre purtatul celui de-al doilea copil, cand primul nu a fost purtat: “Eliza va avea un frate linistit si o mama disponibila”, mi-a raspuns ea. Cartile sunt “Parent Effectiveness Training” a lui Thomas Gordon, “Siblings without rivalry” de Adele Faber si Elaine Mazlish si “Playful parenting” de Lawrence J. Cohen. Si ar mai fi “Teach your Own”, de John Holt, “Unconditional Parenting; Punished by Rewards”, de Alfie Kohn, “The Natural Child: Parenting from the Heart” de Jan Hunt si cartile lui Erich Fromm si John Bowlby.

SURSE:
Adopt an Adult Orphan, Jean Liedloff (EN)
Attachment Parenting Romania – articole despre comunicarea eliminarii (RO)
Diaper Free Baby (EN)
Forum Attachment Parenting (RO)
Yahoo Group – Elimination Communication (EN)