De cate ori vi s-a intamplat sa cititi o carte care v-a schimbat viata? Cu trei ani in urma, o proaspata mama aflata in cautarea unei filosofii de crestere a copiilor care sa i se potriveasca, a descoperit o astfel de carte. Nu numai ca respectiva carte a ajutat-o sa traiasca altfel experienta maternitatii, dar a ajutat-o sa se inteleaga mai bine pe ea insasi si pe oamenii din jurul ei. Mamica se numeste Claudia Neacsu, este economist de formatie si locuieste in apropiere de Cluj Napoca alaturi de sotul ei si de cei doi copii: Eliza, in varsta de 3 ani, si Stefan, in varsta de 18 luni. O femeie foarte activa, Claudia vinde slinguri, acorda consultanta pentru gravide si in probleme de alaptare, scrie si traduce pentru forumul attachment parenting.ro si se pregateste sa-si lanseze propriul site. Am invitat-o pe Babydex la o discutie despre cartea care i-a schimbat viata: Conceptul continuu, de Jean Liedloff.
Conceptul continuu a aparut in 1975 si este rezultatul a doi ani si jumatate petrecuti de Liedloff explorand jungla sud-americana si studiind modul de viata al unor popoare primitive, in special al indienilor Yequana. Observandu-i pe bebelusii fericiti, care nu plang aproape deloc, pe copiii niciodata nazurosi sau agresivi, pe adultii mereu veseli si impacati cu ei insisi, tanara new-yorkeza a ajuns sa-si schimbe total perceptia despre natura umana. Prin Conceptul continuu, Liedloff a adus o viziune noua despre ceea ce ne lipseste noua, celor crescuti in societatea civilizata, pentru a fi fericiti, si despre ce am putea face pentru a schimba aceasta stare a lucrurilor, macar pentru copiii nostri.
DESPRE CONCEPTUL CONTINUU
“Acest continuum uman poate fi definit ca o succesiune de experiente care corespund asteptarilor si inclinatiilor speciei noastre, in conditii asemanatoare cu acelea in care aceste asteptari si inclinatii au aparut. Printre aceste conditii se afla si un comportament adecvat al individului, precum si un tratament adecvat din partea altor indivizi.
Continuum-ul unui individ este de sine statator, insa constituie si o parte din contiuum-ul familiei sale, iar acesta la randul sau este o parte din continuum-ul clanului, al comunitatii, al speciei, dupa cum continuum-ul speciei umane este o parte din continuum-ul tuturor fiintelor vii. Fiecare continuum are propriile sale asteptari si inclinatii, care s-au format ca urmare a unei experiente anterioare indelungate. Chiar si continuum-ul care cuprinde toate fiintele vii are la baza asteptarea, formata in urma experientei anterioare, de a gasi o serie de factori favorabili in mediul anorganic.
In fiecare forma de viata tendinta de a evolua nu este intamplatoare, ci tine cont de interesele proprii. Evolutia are ca scop o mai mare stabilitate, tradusa printr-o mai mare diversitate, complexitate si deci adaptabilitate.” – Jean Liedloff, Conceptul continuu
Babydex: Cum ai aflat de conceptul continuu?
Claudia Neacsu: Cand fiica mea avea 4 luni am intrat pe forumul de pe parinti.com ca sa ma lamuresc cu (non)constipatia copiilor alaptati exclusiv la san. M-am lamurit si tot citind si scriind pe forum, am facut cunostinta (virtuala) cu Andreina Balog, care mi-a devenit si prietena draga. De la Andreina am aflat despre Attachment Parenting (prescurtat AP) si despre “conceptul continuu”.
Babydex: Ce te-a convins?
Claudia Neacsu: Am intrebat-o pe Andreina, ale carei postari mi-au atras atentia, ceva de genul “In epoca primitiva o femeie facea 12-15 copii. Pe primii cati ii putea creste atasat?”. Mi-a promis raspuns, dar mai intai m-a rugat sa citesc Conceptul continuu de Jean Liedloff. Am citit Conceptul continuu si The natural child parenting from the heart, de Jan Hunt, si m-am lamurit.
Babydex: Ce inseamna Attachment Parenting?
Claudia Neacsu: In loc de “Attachment Parenting” prefer sa vorbesc despre “conceptul continuu”, teorie care m-a convins de fapt si care sta la baza AP. Liedloff sustine ca Dr. William Sears, parintele AP, ar fi plagiat ideile ei si ar fi facut cariera punand aceste idei sub titlul de AP. De cand am aflat asta, prefer sa promovez ideea de “continuum” decat termenul AP.
Babydex: Ce presupune, pe scurt, conceptul continuu?
Claudia Neacsu: Miezul ar fi “continuum family”, unde toata lumea e senina, indeplinindu-si rolul, copiii sunt ingrijiti “perfect”, fara sa-si “domine” catusi de putin parintii, sunt in mijlocul evenimentelor, fara sa fie in centrul atentiei.
Babydex: Continuum presupune purtat, alaptat, dormit in patul parintilor, comunicarea eliminarii etc. Toate sunt indispensabile sau poti alege doar ceea ce ti se potriveste?
Claudia Neacsu: Continuum presupune chiar si o nastere non-violenta, nemedicata, daca avem ocazia, poate chiar o nastere acasa. Evident ca poti alege cate din aspectele de mai sus ti se potrivesc, dar mie mi se pare ca toate au sens doar daca-ti asculti copilul, daca reusesti sa te vezi tu copil, sa-ti imaginezi ce ti-ai dori. Iar ceea ce ti se potriveste la un moment dat nu ramane constant. Pe masura ce cresti, in viata, in relatia cu copilul, in dorinta de a i te potrivi mai bine, ti se largesc limitele, perspectiva, capacitatea de a intelege lumea. Asa ca ajungi sa o intelegi si pe mama care se rasteste la copil (chiar daca nu esti de acord cu ea, dar intelegi ca atata stie ea la momentul ala), si pe mama care-i lasa pe copii sa se joace cu picioarele goale in balti.
DESPRE PURTATUL BEBELUSILOR
“Perioada imediat urmatoare nasterii este cea mai impresionanta parte din viata in afara corpului mamei. Bebelusul simte ca ceea ce il intampina afara este chiar natura vietii. Fiecare impresie ulterioara nu poate face decat sa se suprapuna, intr-o masura mai mare sau mai mica, peste prima impresie, cea din momentul in care nu avea nici un fel de date anterioare despre lumea exterioara. Asteptarile lui sunt cele mai inflexibile pe care le va avea vreodata. Schimbarea prin care trece, fata de ospitalitatea deplina a uterului, este enorma, dar bebelusul a venit pregatit pentru marele salt din uter pana in locul sau din bratele mamei.
Nu a venit insa pregatit pentru nici un alt fel de salt, cu atat mai putin un salt in eter, in non-viata, intr-un cos captusit cu panza sau intr-o cutie de pastic fara miscare, sunet, miros sau senzatia de viu. Ruperea violenta a continuum-ului mama-copil, atat de bine consolidat pe perioada vietii intra-uterine, poate avea ca rezultat, si pe buna dreptate, depresia pentru mama si agonia pentru copil.” – Jean Liedloff, Conceptul continuu
Babydex: Vrei sa lansezi un site despre purtatul copiilor. Ce va contine, mai exact?
Claudia Neacsu: Va fi atat despre slinguri, cat si despre ingrijirea copiilor. Se numeste cuibarel; mi s-a parut o denumire cuprinzatoare pentru un dispozitiv de purtat bebelusii, dar si pentru transmiterea conceptului continuu. Ce poate fi mai placut, mai natural decat sa te cuibaresti in brate la mama? Daca privim din perspectiva copilului, ni se pare absolut normala, dezirabila, acceptabila ideea de a purta bebelusul.
Babydex: Din perspectiva copilului da, dar cat e de evident din perspectiva mamei? Pe lista de lucruri pentru copil de obicei scrie carucior, nu sling sau marsupiu sau wrap. In plus, oricand se gaseste cineva sa te sfatuiasca sa nu “inveti” copilul in brate.
Claudia Neacsu: Mama poate privi din perspectiva copilului, insa din pacate instinctele ancestrale, care i-ar permite sa faca lucrul asta, sunt ascunse sub straturi-straturi de cutume, de traditii si sub mai recenta cedare de responsabilitate catre altii, fie ei medici, educatori, psihologi. Jean Liedloff zice sa nu ne supraincarcam cu vinovatie: suntem asa cum am putut sa fim, cu tratamentele care s-au folosit generatii la rand. Nu stie nici ea ce a rupt continuum (eu indraznesc sa presupun ca proprietatea privata), stie doar ca il putem reinstaura cate putin.
Babydex: Totusi, conditiile in care traiesc membrii tribului Yequana sunt foarte diferite de societatea in care traim noi. In ce masura e aplicabil acest model?
Claudia Neacsu: Intr-un capitol al cartii, Jean enumera si modalitati in care putem sa preluam, cate putin, cat ne tin curelele, din particularitatile de acolo. Si aici totu-i relativ. Nu trebuie nimic, totu-i optional, putem sa aplicam unele principii, daca decidem ca ne sunt folositoare la un moment dat. In timp putem aplica si mai mult, daca decidem sa o facem. Jean a constatat, pur si simplu ca acele comportamente favorizeaza si mentin starea de bine, de impacare a oamenilor, inclusiv a bebelusilor.
Babydex: Pana la urma care era raspunsul la intrebarea cu cei 12-15 copii si disponibilitatea pentru fiecare?
Claudia Neacsu: Copiii se desprind. Fizic se desprind de pe la 6-10 luni, cand incep sa se tarasca, iar de pe la 2-3 ani, de cand le este formata constiinta de sine, se desprind si psihic si isi vad de treaba, nu-i mai stau in carca mamei.
Babydex: Din experienta ta, chiar e posibil sa porti un copil non-stop?
Claudia Neacsu: Se poate non-stop, dar e epuizant daca te impotrivesti, daca gandesti (si-ti spun destui) ca nu ar trebui sa porti copilul asa de mult… Intr-o comunitate continua mai ai la dispozitie bunici, matusi, frati, surori care sa-l mai poarte catva timp pe zi. Dar chiar si asa, intr-o societate ca a noastra, am vazut cum multi se umplu de duiosie cand vad copilul in brate sau dormind pe tine.
Bine, mai este o frica “moderna” ca nu stiu cum sa-l tina. Dar cand realizeaza ca e firesc, toti vor sa tina copilul in brate si uite asa il tine un pic unul, un pic altul, se mai relaxeaza si mama. Nu mai trebuie sa faca nimeni liniste ca sa doarma copilul, cum e cazul cand doarme in patut. Iar bebelusul devine parte din mediul adultilor si e absolut nesolicitant, el are acolo tot ce-i trebuie.
Babydex: Ce diferente ai vazut la Stefan, care a fost purtat, fata de Eliza, care nu a fost?
Claudia Neacsu: Stefan era considerat de prieteni “cel mai linistit bebelus”, le era tuturor drag sa-l tina in brate. Si statea. Eliza a fost si ea linistita, dar eu eram stresata: sa n-o tina mult in brate daca sta bine si jos… idei de-astea preconcepute. De pe la sase luni, dupa ce luasem contact cu ideile AP, am inceput sa o iau in brate la cel mai mic semnal, dar n-am purtat-o in dispozitive ca slingurile.
Bebelusii purtati au rareori colici. Pur si simplu e o placere sa-i vezi. Sunt senini, constienti, atenti parca la tot ce se intampla. N-au adunat asteptarea aia prelungita, nerabdarea aia “sa vina odata cineva sa-i ia sa vada si ei lumea”.
Paradoxal, vrem sa fie independenti cand sunt mici, dar la 15 ani sa ne spuna preocuparile lor… Ce-ar fi sa le satisfacem nevoia de brate la 3-10 kg si nu la 15-20 kg (cat au la 3-6 ani, cand pot sa-si ceara mai vehement drepturile)?
Si mai grav mi se pare cand nevoia este negata cu totul. Ma doare cand ma gandesc cum le astupam gura cu suzeta, sa stea in patut/carut cand sunt bebelusi, iar la 3 ani le spunem ca sunt prea mari pentru brate.
Babydex: Ai mai avut carut la Stefan?
Claudia Neacsu: Da, dar nu l-am folosit decat de vreo 5 ori in total si numai pana la primele semnale ca vrea in brate.
Babydex: Cam pana la ce varsta l-ai purtat?
Claudia Neacsu: Cum spuneam, copilul “se desprinde”. Pana devine mobil, catre la 6-8 luni il porti cat poti de mult, aproape non-stop, dupa aia cat vrea el: incepe sa vrea mult pe jos, sa exploreze (iarasi e cazul sa ne revizuim restrictiile). Acum, intre 1 an si 2 ani, vrea foarte rar in brate, desi i le ofer. Simtindu-se liber, e chiar placuta grija lui: cand vrea e pe jos, cand vrea e in brate.
Ce e mai frumos e ca se aseaza confortabil, nu se lasa greu, de fapt se lasa exact asa ca sa fie comod pentru amandoi. Bebelusii care nu-s purtati (zice Jean Liedloff) se mai zbat, se agita, iti pare greu, incomod sa-i duci in brate.
DESPRE CO-SLEEPING
“Suntem intr-atat de orbi incat exista chiar o organizatie in Marea Britanie care se intituleaza Asociatia Nationala a Parintilor Copiilor cu Probleme de Somn. Se pare ca functioneaza pe principiul Alcoolicilor Anonimi, incurajandu-le pe victimele copiilor care urla, oferindu-le intelegerea altor colegi de suferinta si consolari de genul “Pana la urma cresc si depasesc problema asta”, “Faceti cu randul cu sotul/sotia, astfel incat sa poata dormi fiecare in timp ce celalalt e treaz”, “Nu-i dauneaza copilului sa fie lasat sa planga daca stiti ca nu are nici o alta problema”. In cel mai bun caz, vor spune “Daca nu merge nimic altceva, nu o sa ii faca nici un rau copilului daca il lasati sa doarma cu voi in pat”. Nu exista nici macar o sugestie de a inceta razboiul si a-i lua in serios pe bebelusi care, in unanimitate si cat se poate de clar, spun tuturor unde le este locul”. – Jean Liedloff, Conceptul continuu, Prefata la Editia a II-a
Babydex: Sunt oare si copii care dorm singuri de la inceput, fara proteste, fara sa simta lipsa mamei?
Claudia Neacsu: De ce ar avea nevoie? Suntem fiinte sociale. De ce nou-nascutii, iesiti de la cald, sa vrea sa stea pe un pat ne-viu si sa doarma singuri?
Babydex: Ce se intampla insa daca bebelusul se pliaza foarte bine pe teoria comportamentalista si doarme in patul lui, nu plange cand e lasat jos, accepta cu usurinta sa ramana singur? Care sunt consecintele?
Claudia Neacsu: Cand bebelusul doarme singur, cand nu poate plange, stocheaza in subconstient ideea ca “el nu merita, el nu e in regula”. Mama e obligatoriu buna, pentru ca de ea depinde supravietuirea lui, asadar nu concepe sa-si submineze increderea in ea si atunci isi submineaza increderea in sine.
Babydex: Tu practici co-sleeping?
Claudia Neacsu: Da, noi dormim toti patru in pat de 2m x 2m.
Babydex: Ce masuri de siguranta recomanzi?
Claudia Neacsu: In primul rand le-as spune parintilor sa fie linistiti, senini. Apoi, daca patul e relativ inalt, sa monteze niste brate ca de fotoliu. Patul nostru de 2m x 2m le are pe 1m din latime.
Babydex: Ar mai fi problema plapumilor. Voi cum faceti? Fiecare cu plapuma lui si bebe in sac de dormit?
Claudia Neacsu: 4 oameni cu 2 plapumi. Asa nimeni nu mai e in mijloc, infofolit. Puii in principiu stau acoperiti pana sub brat… cand nu se fataie si se dezvelesc, ca au dreptul sa se si dezveleasca. Am facut in asa fel incat sa fie cat mai confortabil pentru toata lumea, dar au fost si situatii cand am acceptat un pic de disconfort. De exemplu, fataiala seara cand unul era semi-adormit, celalalt se scula in picioare si aproape ca-l trezea si pe primul.
Babydex: Cum ai procedat in situatiile astea?
Claudia Neacsu: Daca unul dintre ei (de obicei Stefan) plangea si nu se linistea nicicum, mergeam cu el in celalalt dormitor. La fel si in diminetile cand Eliza se scoala prima: mergem acolo si mai motaim, povestim, citim. Cu mult calm si rabdare, au ajuns sa fie putine situatiile de genul asta.
Stati pe-aproape pentru partea a II-a a interviului, in care vom discuta despre obstacolele pe care trebuie sa le depasim pentru a ne putea creste copii altfel decat am fost crescuti noi, despre atitudinea sociala innascuta a copiilor, despre babyproofing, eliminarea comunicarii si multe altele.
SURSE:
Attachment Parenting Romania (RO)
Conceptul continuu (RO)
Importanta etapei In-brate (RO)
The Continuum Network (EN)
12 comentarii
mai 26, 2009 la 6:53 pm
Claudia, o imbrăţişare mare mare de la mine. Excelent punctat, foarte frumos povestit. De abia aştept siteul, ătiu că e o muncă enormă şi că având doi copii e mai greu decât cu unul
, dar sunt convinsă că va merita tot efortul.
Aş mai adăuga un singur lucru apropo de copiii care dorm singuri din prima zi acasă. Că este extrem de important ce s-a întămplat în spital înainte de venirea acasă. Unui copil care a stat o saptamână la bulă, de exemplu, şi căruia i s-a refuzat în această săptămână contactul cu mama sau cu orice altă persoană, e greu să îi ceri să nu se resemneze.
Aştept cu nerăbdare partea a doua. Şi părerile Irinei despre ‘The Continuum Concept’ (cartea), căci ştiu că şi pe tine te-a impresionat.
mai 27, 2009 la 6:33 am
Felicitari, Claudia!
Si de abia astept site-ul. Suna asa bine “cuibarel”.
Succes mult, mult, mult!
mai 27, 2009 la 7:31 am
da, si pe mine m-a impresionat cartea, mai ales pentru ca e o teorie inchegata si coerenta, chiar am avut un moment din ala “aaaaa deci de asta !”. mai citisem diverse despre AP dar nu ma convinsese intrutotul pentru ca nu gasisem nicaieri o justificare coerenta, doar imperative: sa faci x, sa faci y, sa faci z…
nici acum nu ma simt pregatita sa aplic chiar tot ce presupune continuum, cuvant cu cuvant, dar macar am inteles principiile, am inteles de unde pornesc toate.
ce as avea sa-i reprosez cartii este faptul ca proiecteaza un imens sentiment de vinovatie asupra mamelor care (majoritatea din ignoranta sau din alte motive independente de vointa lor) nu si-au purtat copilul, nu l-au tinut aproape tot timpul si de la inceput etc. inteleg ca era nevoie de putin dramatism ca sa-i convinga pe cei care inca mai considera ca un copil se rasfata daca e luat in brate, ca e normal ca un bebelus sa fie lasat sa planga cu orele etc. cu toate astea as fi preferat niste formulari mai blande pe alocuri.
una peste alta, e o carte pe care o recomand oricarei mame si viitoare mame, e mult mai utila decat multe catastife de mii de pagini.
mai 27, 2009 la 8:21 am
Un articol foarte interesant ca de fiecare data. Citind ma bucur sa vad ca e normal ceea ce fac si ca nu sunt doar o mama super protectiva. La maternitate nici la baie nu ma duceam daca el era treaz de frica sa nu ma vada si sa se sperie ca e singur. Acasa, l-am pus sa doarma pt ceva timp la el in patut dar, daca el dormea, eu una nu puteam ca toata noaptea stateam si-l pandeam daca e in regula, daca respira, etc. Dupa maxim o saptamana l-am luat in pat cu noi si de atunci doar asa doarme. De o perioada, de cand a inceput cu dintii, tati s-a mutat in alta camera caci are mult de mers cu masina in fiecare zi si trebuie sa fie odihnit pt a face fata traficului. Dar in weekend dormim iarasi toti 3.
In brate l-am luat de fiecare data cand am simtit nevoia si nu stiu daca pot sa numar 3 situatii in care sa fi ajuns cu plinsul la mai mult de o scanceala alintatoare. Daca situatiile de genul asta nu le pot identifica, reactiile la luatul lui in brate sunt nenumarate si care de care mai vehemente (chiar si de la membrii familiei): ca o sa fie un super alintat si ca nu o sa ma mai inteleg cu el cand va fi mai mare, ca trebuie sa plinga si el ca sa faca plamani (asta nici daca ma bati nu o inteleg), ca o sa stea numai dupa fusta mamei etc.
Concluzie la toata povestea mea: am un copil care plinge foarte rar si atunci cu siguranta are un motiv (dinti, foame, oboseala), e foarte sociabil, rade toata ziua.
Eu am facut toate astea instinctiv dar ma bucur sa vad ca au si un alt efect decat cel vehiculat de toata lumea: un copil super rasfatat pe viitor.
Felicitari, inca odata, pentru articol si astept cu mare interes noul site.
mai 27, 2009 la 9:13 am
Irina, multumesc pentru articol…cartea nu am citit-o, probabil ca o voi face, macar din curiozitate..ca de aplicat ceva din ea..oricum este prea tarziu…
Cat despre interviu…ce sa zic…eu una as avea foarte multe de comentat, dar fiecare face asa cum crede pana la urma. Eu fac parte din categoria celor care si-au culcat copilul singur de la varsta de 5 luni (pana atunci a dormit unul din noi cu ea in camera), din categoria parintilor care au un copil care nu a urlat niciodata ca vrea la mama in pat sau cu mama in pat si nu o face nici azi pentru ca ea se simte bine acolo unde este si vrea singura in camera ei fara sa fi fost vreodata obligata sa faca acest lucru, fara sa fi aplicat metode barbare “de dresaj” al copilului…. Nu am culcat-o niciodata cu noi in pat si nici daca as face al doilea copil nu as face-o..mi se pare un obicei chinuitor si pentru copil si pentru parinte (asta lasand la o parte ideea mea ca este total neigienic sa doarma in acelasi pat si camera cu alti doi parinti…care sforaie, tusesc, respira, transpira etc…in aerul unei camere de cativa metri patrati). Am curajul sa-mi sustin opiniile mele si o voi face intr-un articol separat, pe blogul meu.
Nu sunt de acord cu multe lucruri spuse de doamna careia i-ai luat interviu, ba mai mult , pe unele dintre ele le consider niste exagerari fara margini…
Cum spuneam insa, fiecare are dreptul la opinia proprie si fiecare isi creste copilul asa cum crede.
Numai bine si o zi frumoasa
mai 27, 2009 la 3:17 pm
Mie mi s-a parut interesant interviul. Si probabil voi citi si cartea, asa cum am mai citit zeci de ele, “sa-mi fac o parere” – eu de obicei asa fac, citesc ce zic si fac altii si iau de acolo ce mi se pare ca se aplica la mine. Am inteles foarte bine ce inseamna conceptul de continuu si sunt de acord cu ideile care stau la baza lui. Din pacate, in societatea in care traim, majoritatea noastra putem aplica doar principii adaptate care au doar la baza cate o idee de acolo. Si eu sunt total de acord cu purtatul copilului cat mai mult si in functie de ca si cat isi doreste el, am avut si “bafta” sa am un copil care nu s-a multumit doar sa ma vada, a trebuit sa ma simta exclusiv de la inceput, eu nu am avut wrap, am avut un clasic port-bebe, dar care ne-a salvat sanatatea mintala la amandoi, in conditiile in care Robbie s-a cerut purtat exclusiv in pozitie verticala, doar asa statea calm, era fericit si mai si dormea. Asa au ras prietenii de mine cand m-au gasit spaland vase sau aspirand in casa, cu copilul in hamuri, dormind senin in toata harmalaia aia… si mi-au explicat ca va ajunge un rasfatat si ca nu se va desprinde de mine in veci si va fi un mic tiran. Ceea ce nu se intampla, dimpotriva. Dar si acum, la 2 ani, inca il iau in brate la cel mai mic semn ca isi doreste securitatea bratelor mele, si asa evitam multe crize. In schimb, eu nu am putut aplica dormitul impreuna, pentru ca stiu cum dorm si mi-e frica sa nu il ranesc cumva involuntar. Si daca eu nu ma odihnesc cat de cat, cum pot fi o mama buna?! Asa ca noi dormim fiecare in patul lui de la inceput, idee cu care s-a obisnuit foarte bine. Deci, in concluzie, teoria e foarte foarte buna, dar in practica fiecare isi ia doar partea care i se aplica.
Felicitari, asteptam partea a doua!
mai 28, 2009 la 2:38 pm
@oanamada: astept cu interes si articolul de pe blogul tau.
@toata lumea: sper ca cele dintre voi care veti avea curiozitatea sa cititi cartea lui liedloff sa reveniti pe babydex si sa spuneti ce impresie v-a lasat, ce v-a placut, ce nu v-a placut.
ca de obicei cu teoriile, metodele, produsele despre care vorbesc pe babydex, incerc sa fac o prezentare cat mai obiectiva, cat mai amanuntita, astfel incat fiecare sa poata retine la sfarsit ceva util si sa stie unde poate gasi mai multe informatii daca are nevoie.
am invitat-o pe claudia sa discutam despre conceptul continuu pentru ca mi s-a parut o teorie foarte interesanta, plauzibila. am fost si curioasa sa aflu despre experienta aplicarii in practica a acestei teorii. nu indemn pe nimeni sa aplice un principiu sau altul, sa procedeze intr-un fel sau altul, pur si simplu incerc sa ma informez si sa-i informez si pe altii cat de bine pot.
mai 28, 2009 la 3:30 pm
Sunt absolut de acord cu conceptul continuu, imi cresc (si din instinct si din formare) de ani de zile copiii asa. Singurul lucru pe care vreau sa il remarc in euforia care tinda sa cuprinda momentan in Romania cercurile de crestere alternativa a copiiilor e ca se vorbeste mereu de concepte, de metode etc.
Mi se pare putin miop, deoarece copiii ajung usor sa devina obiectul unui concept, al unei metode.
Nu reiese asta din articol, e doar o remarca pentru ca surveiez de ceva timp functionalitatea parentingului in Romania si observ aceasta tendinta.
Dar toate lucrurile trebuie sa isi aiba un inceput, va doresc mult atasament si multa dragoste cu picii vostri!
mai 29, 2009 la 11:41 am
Buna. Un interviu excelent. Si eu am citit cartea cu ceva timp în urma, si mi-a plăcut mult. Îmi port fetita de 18 luni de când avea 2 luni, si încerc sa răspund la nevoile sale. Îmi pare rau, ca unele mămici cedează presiunii societății, și considera tradițiile, sfaturile “băbești” mai importante, decât propriile instincte, de a răspunde la nevoia copilului de a fi ținut în brate, de a fi aproape de părinte și de a fi inclus în viata de zi cu zi a părinților, a familiei.
Sper ca aceste concepte vor fi cât mai populare si la noi.
iunie 3, 2009 la 9:28 am
Am frunzarit doar cartea, pentru ca engleza mea lasa de dorit, dar nu simt lipsa ei atata timp cat sunt oameni care traduc si pun in cuvinte atat de frumoase ceea ce inseamna conceptul continuu.
Il port pe David in ciuda avertizarilor de rasfat sau dependenta si observ acum, dupa 6 luni ca se cere jos. Cere sa exploreze, a invatat singur sa se ridice in sezut, se agata si se ridica singur, sovaind inca, in picioruse, iar cand oboseste sau pur si simplu i se face dor de mine se taraie spre mine (in orice colt al incaperii as fi) si imi cere sa-l iau in brate. Pentru ca apoi sa-si reinceapa explorarea.
Fac asta nu ca metoda, nu pentru ca asa “am aflat ca e bine”. Sunt in mine pornirile astea, la inceput au fost oarecum inabusite de “asa trebuie ca altfel….”, pana cand am primit confirmari atat din ce citesc cat si din comportamentele lui David.
Claudia, te imbratisez strans, strans!
iunie 7, 2009 la 1:01 am
Felicitari pentru articol, mi-a placut tare. E cuprinzator si echilibrat, suficient cat sa starneasca interesul celor care nu au citit cartea si sa dea o idee destul de clara despre ce inseamna continuumul. Si o imbratisare calda Claudiei…
Daca puteti sa cititi cartea chiar merita sa o faceti, sunt multe idei acolo dar si multa poezie. Evident, unele idei sunt exagerate. Era necesar sa fie asa in momentul respectiv. Pe de alta parte povestirile propriu-zise nu se refera numai la cresterea si educatia copilului, e o carte despre continuumul uman si, mai mult, despre continuumul mamiferelor si al tuturor speciilor (recunosc, eu la partea asta am avut cea mai interesanta revelatie).
Am citit-o intr-un moment fain, cand copilul era deja marisor si ma aflam in vizita acasa la mama. Continuumul perfect
Am inteles atunci si ce greseli facusem cu copilul meu, si de ce mama nu fusese o mama mai buna, am fost capabila sa iert si sa fiu deschisa… Si am vazut si cum instinctul ma invatase sa uit toate prostiile si preconceptiile si sa merg pe drumul firesc, natural.
@ oanamada – Cum ziceam si mai sus cartea nu se limiteaza la cresterea bebelusilor. Spune doar cat de importante sunt experientele din perioada asta pentru dezvoltarea de mai tarziu. Deci zic ca merita citita.
In privinta problemei cu lipsa de igiena a dormitului impreuna… imi permit sa fac niste comentarii. Si eu credeam asta pana sa am copii si ma oripila ideea de a dormi cu bebele in pat. Si ma temeam sa nu-l sufoc, sa nu-l lovesc, sa nu cada din pat.
Dar de fapt bebele ala a aparut pe lume in urma unui contact sexual intre aceiasi 2 parinti care – brusc – devin neigienici postnatal. E alaptat de aceeasi mama care nu intotdeauna reuseste sa se spele pe sani inainte sa-i ofere pruncului (daca alapteaza la cerere in nici un caz nu poate). Mananca nisip in parc si baga in gura toate obiectele care-i cad in mana cat e mic. De ce nu se imbolnaveste non stop? Oare nu pentru ca organismul lui de mamifer are asteptarea unor asemenea evenimente si e echipat de natura sa reziste?
Evident, imunitatea naturala nu e omnipotenta, dar atata timp cat copilul nu vine in contact cu persoane suferind de boli contagioase, nu e malnutrit sau cu probleme emotionale corpul lui e perfect capabil sa se apere de microbii uzuali. Iar daca nu vine in contact cu acei microbi nu are ocazia sa isi construiasca imunitatea.
Cat despre gandul ca ar fi chinuitor sa dormi cu copilul… Chiar este, daca e un copil care nu a fost tinut foarte mult in brate. Pe de alta parte un copil obisnuit sa fie purtat si sa aiba parte de toata diversitatea de experiente prin care trece cand e in brate nu e deranjat de prezenta parintilor langa el si nici nu e foarte deranjant, la randul lui. Imi amintesc si acum caldura si siguranta si iubirea pe care o simteam noaptea cand ma culcam in brate la bunica mea. Si nu am putut sa-i refuz aceste sentimente copilului meu, chiar daca in primele luni a dormit mai mult in patut, si se mai intampla si acum ocazional sa doarma acolo din proprie initiativa.
Si ma gandesc acum la jucariile care au inregistrari cu bataile de inima ale mamei si la impactul pe care l-au avut in scaderea mortalitatii bebelusilor prematuri tinuti in incubatoare. Si la mamele care isi culca copilul in pat cu un tricou dat cu parfumul lor ca sa doarma linistit. Si la puii primatelor mari care stau literalmente agatati de blana mamei lor in primii ani de viata (desi motor devin independenti aproape imediat). Si la puii de gaina atat de neigienic si irespirabil inghesuiti sub aripa gainii seara de seara.
De ce sa ne substituim naturii si sa nu traim in armonie cu ea? Iar natural dpdv al evolutiei omului ca specie e sa stea in brate, sa doarma cu parintii, sa fie alaptat si nu hranit cu biberonul… Sigur, toate lucrurile astea au consecinte mai mici sau mai mari, in functie de situatie si de intregul context. Dar nu trebuie sa ne imaginam ca nu exista consecinte doar pentru ca aparent nu suntem in stare sa le percepem.
iunie 7, 2009 la 7:53 pm
[...] whom it may concern - cititi aici si continuarea [...]